Tren aterizare

Diferențe constructive preserie/serie

Avioanele de serie au avut jamba anterioară modificată comparativ cu reperul similar de la avioanele de preserie, astfel:

– avea amortizorul încorporat, cu cameră dublă de azot, spre deosebire de cel de la avioanele de preserie care aveau amortizorul în pârghie;

– mecanismul de orientare era încorporat, acţionarea făcându-se prin două verine alimentate din sistemul hidraulic al comenzilor de zbor;

– jamba era acţionată de un verin contrafişă a cărui tijă se prindea la partea posterioară a acesteia;

– jamba se zăvora pe poziţia „scos” prin intermediul verinului contrafişă cu lacăt cu bile şi printr-un lacăt hidraulic, iar pe poziţia „escamotat” se zăvora într-un lacăt de acroşare cu cârlig dispus pe plafonul nişei jambei;

– în capul jambei se afla montat traductorul unghiular pentru orientare;

– jamba anterioară era prevăzută cu o roată Messier cu pneu Dunlop, de dimensiunea 450×190-5 mm(sau roată RA 210, cu pneu românesc de aceleaşi dimensiuni după asimilarea în R.S. România), comparativ cu roata jambei anterioare de la avioanele de preserie, care erau echipate cu un pneu Dunlop cu dimensiunile de 550×250-6 mm.

pentru scoaterea cu avarie a jambei anterioare nu a mai fost prevăzut hidroacumulator special, ci se folosea cel de la jambele principale;

   În ceea ce priveşte mecanismul de orientare al jambei anterioare, acesta avea următoarele regimuri de funcţionare:

– regimul de roată liberă, jamba putându-se deplasa stânga-dreapta 90o;

– regimul de orientare, folosit în cazul decolării şi aterizării: stânga-dreapta 7o;

– regimul taxi(care era tot un regim de orientare): stânga-dreapta 50o;

– regim de amortizare a oscilaţiilor laterale.

            Pentru folosirea acestor regimuri de funcţionare, pe rama din stânga a cupolei cabinei(pe tabloul 5T), la avioanele de serie cu numerele de înmatriculare de la 201-211, erau prevăzute două butoane dispuse unul sub celălalt: „Orientare” şi”Roată liberă”.

            La sol, în rulaj, prin cuplarea butonului „Orientare” se aprindea intermitent lampa de semnalizare de pe tabloul 9T „Orientare jambă anterioară”; prin apăsarea butonului „Taxi” de pe manşă, lampa de semnalizare ardea continuu şi se executa rulajul, iar la cursa maximă a pedalei palonierului, roata jambei anterioare se orienta maxim 7 grade stânga sau maxim 7 grade dreapta. Fără a folosi butonul „Taxi”, roata jambei anterioare se orienta, la cursa maximă a pedalei palonierului la un unghi maxim de 50 de grade stânga sau dreapta.

            După intrarea la pistă şi orientarea avionului pe direcţie, pentru decolare, se cupla butonul „Roată liberă” şi semnalizarea „Orientare jambă anterioară” se stingea.

            La avioanele de preserie, regimul de orientare al roţii jambei anterioare permitea orientarea acesteia în timpul rulajului, prin apăsarea butonului „Taxi” de pe manşă, la un unghi maxim de 50 de grade stânga sau dreapta, la cursa maximă a pedalei palonierului.1 

  1. Lt. cdor. av. rz. Gheorghe-Ion Vaida -„IAR 93 Oameni și fapte”, Editura Global Media, Sibiu 2016, pag. 61