”Avionul IAR-93 a fost un avion făcut pentru bărbaţi. A fost, ca platformă, proiectat extraordinar şi să nu uităm că a fost un avion făcut cu fonduri puţine, nu s-au alocat banii necesari pentru înzstrarea cu motoarele cerute de acest avion. Ca avion, mie mi-a făcut mare plăcere să zbor cu el. Din punct de vedere al tehnicii pilotajului, respectând limitele impuse şi care le are orice aeronavă, indiferent de categoria ei, putei să faci orice cu el, principalul era să fie alocate ore de zbor, astfel încât pilotul să fie pregătit şi să prindă încredere în avion. Ca dezavantaje, este cunoscută problema motoarelor, care erau foarte fiabile, dar puterea lor era mică pentru acest avion, raportul greutate-tracţiune fiind destul de mic. Avionul cerea anumite îmbunătăţiri, dar a fost un avion bun. De exemplu, un pas înainte l-a constituit montarea Apex-lui (mărirea unghiului de săgeată la încastrarea planului cu fuselajul) şi a sistemului de autostabilizare începând cu avioanele de preserie 2. Să nu mai vorbim de avionul IAR-93 numărul 200, care era cap de serie cu P.C. Cine a zburat avionul acesta nu poate uita uşor, inclusiv sistemul de acţionare automată a voleţilor de bord de atac în manevră. Iar sistemul de autostabilizare era super, practic, nu te lăsa să greşeşti. Istoria acestui avion, destinul lui era prescris. După revoluţie totul a fost distrus în ţara noastră, economia s-a terminat, resursele alocate s-au redus drastic iar în anumite sectoare au fost zero, pentru unii din cei care au condus această ţară a fost o bucurie să scape de această sursă de cheltuieli. Pentru momentul la care a fost proiectat şi realizat, în anii 70-80, la categoria lui era, cel puţin în Europa, printre avioanele care puteau acroşa printre cele mai mari cantităţi de armament şi muniţie.
Dacă din punct de vedere al luptei aeriene era un avion care pierdea lupta, gândindu-ne la raza, timpul şi viteza unghiulară în viraj, pentru sprijin şi pentru asalt era un avion bun. Se impunea un program de modernizare a avionului, cel puţin la avioanele de serie cu P.C. în ceea ce priveşte şi sistemele de ajungere la ţintă, iar noi făceam acest lucru „la vedere”, ca să nu mai vorbim de misiunile de întrebuinţare în luptă în condiţii meteo grele, ziua şi/sau noaptea”.1