:”Avionul IAR-93 s-a „născut” în condiţii vitrege. Din vest nu puteau fi importate piese/aparatură care înglobau tehnologie militară pentru că eram sub embargou N.A.T.O., iar din est ruşii erau interesaţi să ne vândă avioane, nu componente, să devenim independenţi şi concurenţi. Aşa că pe avion aveam un amalgam de aparatură şi echipamente civile importate din diferite ţări. În ceea ce priveşte fiabilizarea şi modernizarea avionului IAR-93, au fost numeroase discuţii, din păcate mai mult la nivel de intenţie, dar programe serioase şi asumate privind aceste aspecte nu au fost. Putea fi unul şi bun, dar nu a fost să fie. Atunci când s-a hotărât/discutat modernizarea avionului MIG-21, am fost printre puţinii care am propus/susţinut ca pentru aer-sol să fie modernizate 4-5 escadrile de IAR-93(cu aceleaşi echipamente) şi pentru aer-aer 2-3 escadrile de MIG-21. Argumetele prezentate au fost următoarele:
– MIG-21 a fost proiectat ca interceptor, să zboare sus şi repede, lansăm racheta şi repede la aterizare;
– atacul obiectivelor terestre nu se face la viteze supersonice ci, de regulă, la vitezele la care evolua avionul IAR-93;
– MIG-21 în manevre de atac la sol(cu aerodinamica sa) nu era potrivit. Aviaţia română a pierdut numeroase MIG-21 în manevre la înălţimi medii şi mici;
– pentru menţinerea disponibilităţii MIG-21 nu am avut nicio garanţie rezonabilă pentru piese de schimb de la firma respectivă;
– sub înălţimea de 3000 de metri, IAR-93 B cu P.C. era superior MIG-21 ca manevrabilitate(un MIG-21 nu poate sta în coada unui IAR-93 în „viraj strâns”), exact de ce ai nevoie pentru atacul obiectivelor terestre;
– IAR-93 a decolat (greu, dar a decolat) cu cea mai mare greutate acroşată-2500 kg, ceea ce nu au făcut niciuna din aeronavele din dotare, inclusiv IL-28;
– pentru 4-5 escadrile de IAR-93 aveam majoritatea componentelor de bază în „stoc”, din dezmembrarea celorlalte avioane, care din diferite motive, erau trase în linie:
– un argument în plus, între timp(sau în acelaşi timp) aveam acces la tehnologii şi echipamente avansate din vest.
Continui să cred că dacă s-ar fi aplicat acest program la IAR-93, aviaţia noastră ar fi avut cu ce să zboare şi astăzi şi încă ani de-acum înainte.
Într-adevăr, sunt conştient că ne-am fi dorit un raport mai bun tracţiune-greutate, dar acesta a fost motorul(motoarele, vorbind şi de cel cu P.C.) care le-am găsit şi care ne-au fost „date”. IAR-93, la înălţimi medii şi mici, avea un comportament aerodinamic mai mult decât rezonabil, adică răspundea cerinţelor pentru care a fost proiectat şi construit. Dacă ieşea de la început cu greutatea din caietul de sarcini, deci cu 1500 kg mai puţin, era o bijuterie. Din punct de vedere al echipamentelor de bord(comunicaţii, navigaţie, armament) ne-am fi dorit mai mult. Dar de unde?. Nu ni le dădea nimeni sau nu erau bani pentru importuri.”1