Spre surpindera unora, răspunsul este categoric NU!
Pentru a fundamenta această afirmație atât de tranșantă, trebuie să analizăm comparativ alte avioane dedicate pentru atac la sol, categorie din care face parte și IAR 93.
Necesitatea avioanelor dedicate atacului la sol
Deși acest tip de avioane au fost intens folosite în Cel de al Doilea Război Mondial, dezvoltarea avioanelor cu reacție a declanșat o cursă pentru viteze căt mai mari, existând impresia ca odată cu folosirea avioanelor supersonice de luptă, cele subsonice vor dispărea, eventual, multe misiuni urmând a fi realizate de elicopterele de atac.
Americanii au constatat în Războiul din Vietnam necesitatea unui avion subsonic de atac la sol, nefiind mulțumiți de performanțele celebrului F 4 Phantom pentru acest tip de misiuni. În 1967 a fost demarat un program de realizare unui avion dedicat, programul A-X, din care a rezultat în final cunoscutul A-10 care zboară si în prezent în USAF. Cerințele pentru acest avion erau să zboare cu o viteză maximă de 740 km/h.
A 10 Thunderbolt II – Warthog
Sovieticii au constatat în războiul israeliano- arab din 1967, o foarte redusă eficacitate a avioanelor supersonice Su-7B și MIG 21 în misiunile de atac la sol, comparativ cu MIG 17.
Aceleași concluzii au fost trase ca o surpriză pentru conducerea militară sovietică după faptul că, în timpul exercițiului Berzina din 1969, MiG-17, avion considerat depășit, s-a comportat mult mai bine decât omologii săi supersonici Su-7B Fitter și MiG-21 Fishbed, lovind toate țintele terestre atribuite.
Aceste concluzii oarecum ciudate, au fost explicate de viteza de manevră mai mică a MiG-17 (500-600 km/h), care a oferit condiții semnificativ mai bune pentru recunoașterea și observarea țintei înainte de a lansa rachete sau de bombe. Acelaşi concluziile au fost trase din operațiunile de atac din războiul de uzură din 1967-70 dintre Egipt și Israel, unde Mig 17 a demonstrat încă o dată rezultate mult mai bune.
Pentru sovietici a apărut necesitatea unui avion ce urma să înlocuiască atât avioanele subsonice și învechite MiG-17, cât și avioanele supersonice Suhoi Su-7B și Mikoyan MiG-21. Ultimele două avioane formau coloana vertebrală a forței tactice de atac a Forțelor Aeriene Sovietice la acea vreme, dar ambele s-au dovedit dezamăgitor de ineficiente în rolul de atac tactic la sol sol la joasă înălțime.
Primii care au început dezvoltarea unui asemenea avion, au fost cei de la Sukhoi.
Macheta inițială a noului avion de atac cu reacție propus la începutul anilor ’70 de Biroul de Design Sukhoi – a fost considerabil mai mică, cu mai puțină încărcătură de luptă și protecție decât viitorul Su-25.
Conceptul a fost făcut pe baza ideii propuse de Ivan Savtchenko, profesor la Academia Forțelor Aeriene Sovietice la acea vreme, care preda tactici de angajare în aviația de front și a fost primul expert care a formulat unset de cerințe specifice pentru un avion de atac la sol accesibil de nouă generație. Din proprie inițiativă, fără sa aiba o comandă, membri acestei echipe de proiectare au subliniat conceptul unui avion de atac ușor cu două motoare, complet nou, din clasa de 8 tone, cu o sarcină utilă de până la 2 tone.
Mockup avion atac la sol Sukhoi T8
Varianta modificată
Proiectul T 8, a fost o aeronavă cu o greutate standard la decolare de 8,2 tone, cu o încărcătură de luptă de 1,5 tone și cu o greutate maximă la decolare de 10 tonE, cu o încărcătură de luptă de 2,5 tone, motoare AI 25T Ivchenko, cu o tracțiune maximă de 1750 kgf (ca Viper).
În 1971, Forțele aeriene au organizat o licitație pentru construcția unui avion de atac la sol, una din cerințe fiind viteza la nivelul solului de 1200 km/h.
Pavel Osipovici Sukhoi, a susținut în continuare conceptul sau de avion subsonic, elocventă fiind discuția cu generalul-locotenent Viktor Romanovich Efremov, sef inzestrare:
Efremov: proiectul avionului de atac pe care îl propuneți este foarte interesant, dar viteza maximă de 900 km/h nu ni se potrivește.
Sukhoi: doriți să aveți un avion de atac la sol supersonic?
Efremov: a, desigur! Luați Jaguarul anglo-francez. Aproape de sol, da, cu o încărcătură de luptă, va zbura „subsonic”, dar la altitudine are o viteză de 1,6 M.
Suhhoi: dar, la urma urmei Viktor Romanovici, o aeronavă de atac nu este, în general, caracterizată de altitudini mari.
Efremov: cu cât altitudinea de zbor este mai mică și cu cât viteza este mai mare, cu atât pierderile sunt mai mici, cu atât este mai ușor să depășești sistemul de apărare aeriană al inamicului!
Sukhoi: cunoaștem aceste tipare. Dar știm, de asemenea, că la altitudine joasă la viteze mici de zbor, pilotul are mai mult timp să detecteze, să recunoască și să distrugă ținta.
Sukhoi: deci, de ce are nevoie un avion de atac la sol să fie supersonic?
Efremov: ei bine, bine, cel puțin pentru a scăpa de luptătorii inamici.
Sukhoi – nu cred că puteți „scăpa” de un Phantom cu Mach 1.6.
La licitația a fost propus MIG 21 Lsh, care îndeplinea condiția de avion supersonic.
Mig 21 Lsh
A câștigat Sukhoi.
În final a fost modificat proiectul T8, folosind motoare mai puternice și crescând sarcina utilă, dar tot ca avion subsonic, devenind SU 25, un avion „greu”. Pavel Sukhoi si-a impus punctul de vedere: un avion de atac la sol trebuie să fie subsonic.
În mod similar, alte avioane dedicate de atac la sol sunt tot subsonice: A 10, Harrier GR. Jaguar Gr. (Jaguar este supersonic numai fără acroșaje, făra plin combustibil și la înălțimi mari), AMX..
Toate aceste avioane puteau fi concepute ca avioane supersonice, neavând o problema ca noi cu motorizarea. Nu a fost așa, iar A 10 si Su 25 sunt încă în serviciu operativ desi au 50 de ani de la primul zbor.
IAR 93 intra în categoria avioanelor „ușoare” dedicate atacului la sol și deci în mod normal a trebuit sa fie subsonic. La fel ca și în URSS, era destinat înlocuirii avioanelor MIG 15- MIG 17.
Grigore Leoveanu
Bibliografie:
https://www.airvectors.net/avsu25.html
Su-25 Shturmovik OKB P.O.SuhovoАутор:Ildar Bedretdinov
SUKHOI Su 25 FROGFOOT – Alexander Mladenov
https://www.globalsecurity.org/military/world/russia/mig-21lsh.htm