Programul DEM era un program cu elemente finite cu metoda deplasărilor, folosit la începutul anilor 1970 la Fokker-Bremen. Pe vremea aceea Fokker, în afară de proiectul propriu, regionalul VFW-614 de 50 locuri, colabora pe partea de fuzelaj cu Airbus, la un proiect mult mai mare A-300B de 250 locuri.
Merită povestit cum am ajuns noi românii la Bremen, să preluam programe de aviație de la ei. Pentru dotarea cu un calculator performant am fost ofertați printre alții și de americanii de la Control Data Corporation, (CDC).
Daca vorbim și de alții, amintesc și de englezii de la International Computer Limited, (ICL), amintesc de ei pentru faptul că au trimis la noi pe prof. Hitch, expert în aeroelasticitate. Hitch ne-a ținut o minunată prelegere, fabulos tradusă ad-hoc de inginerul șef Teodor Zanfirescu. De unde știa omul ăsta termenii specifici, că doar nu era specialist în așa ceva?
Calculatoarele vin și cu pachete de programe, institutul a cerut CDC și programe de aviație, dar o firmă de calculatoare nu le produce. Treaba s-a rezolvat nu după mult timp, CDC avea calculatoare la Bremen, iar Fokker s-a înțeles cu ei să ne dea din programele lor de casă (originale), având în vedere probabil înlocuirea lor cu alte produse ce apar pe piață, produse folosite și de partenerii lor. Globalizare, nu?
Programul DEM a fost dezvoltat de o echipă complexă de ingineri și programatori, se spunea ca inițial a fost scris la Universitatea din Stuttgart, și atunci imediat faci legătura cu John Argyris, unul din părinții metodelor cu elemente finite, care a predat cel mai mult timp acolo.
Există în ziua de azi multe programe comercializate bazate pe metoda elementelor finite, însă sunt puține firmele de aviație care au nevoie de ele. De aceea ele propun soluții de rezolvare și pentru altfel de industrii. DEM era specializat numai pe structuri tipice de aviație, având tipuri de elemente cu care se modelau elementele de structura să lucreze, așa cum le gândea proiectantul. De exemplu, de ce să țin cont de încovoierea inimii de longeron dacă proiectantul a pus-o să lucreze numai în planul ei, la forfecare? Iar daca nu ții cont de încovoiere, nu mai ai acolo rotații grade de libertate, ai mai puține ecuații în sistem, mai puțin timp de calcul, mai ieftin!
Programul DEM includea elemente plane patrulatere și triunghiulare, elemente axiale de întindere/compresiune, panouri de forfecare, panouri cu straturi de compozite, acestea lucrau cu translații in noduri. Alte elemente erau placi triunghiulare și elemente de grindă care lucrau cu translații și rotații în noduri,
În plus, găseai rafinamente matematice și de programare extraordinare. Conținea 6000 linii de programare, 3 cutii de cartele. Treabă nemțească, ia uite române!
Nu cred că în ziua de azi mai are cineva ocazia să pătrundă în tainele unei așa creații.
Ca să ajungem acolo, lucrurile s-au tergiversat un pic și am ajuns acolo când ei nu mai aveau tipul de calculator care urma să ne vină la institut. DEM rula pe un versiune CDC-6400 mult mai evoluată, cu o versiune in care anumite subprograme erau înlocuite cu funcții introduse de softiștii lor in sistemul calculatorului, create in cod mașină pentru a mări viteza de calcul.
Azi cumperi un program, lansezi un “setup” de instalare și poți să lucrezi cu el. Cutie neagră. Pe vremea aceea trebuia să ai liniile de programare, programul sursă, care trebuia compilat pe calculatorul tău pentru a obține programul executabil. Dacă sursa nu era compatibilă cu calculatorul tău, trebuia să o adaptezi, dar mai trebuia și să știi.
Nu ne-au lăsat nemții de izbeliște, eu și Marcel Stere ne întâlneam cu Bauer, un tip care cunoștea cel mai bine DEM. Am stat acolo 12 săptămâni, invidiați de unii colegi.
Găsise Bauer un listing cu versiunea pentru CDC-3300, dar aflăm din țara că va sosi un CDC-3500. Ne mai găsește Bauer o versiune pentru IBM, mai ușor de descifrat.
Problema era că aceste versiuni erau mult mai sărace în tipuri de elemente și noi pofteam să meargă și la noi ultimul lor răcnet.
Amintirile se întretaie cumva, cu berea Becks, nu mai văzusem bere la doză, făcută cinste de niște tineri care ne-au preluat de la gară, și ne-au ajutat să urcăm valizele în camere. Ce aveți în ele de sunt așa grele? Cărți, a răspuns fără ezitare domnul Stere. El mai mergea în delegații. Nu puteai spune adevărul că nu te credea un neamț că vii la el cu conserve. Primeai 50 mărci diurna necesară pentru cazare și masă, circa $20.
Ei bine, băieții ăia lucrau la centrul de calcul și ne-au explicat ce fac funcțiile acelea de sistem. Aveam acces la calculator și le-am testat simulându-le în FORTRAN.
Programul lor DEM rezolva probleme de maxim 1000 noduri. Am putut să-l pregătim pentru al implementa în țară cu 2000.
Domnul Stere i-a dat denumirea ASMEF. Unii au zis ca vine de la Adam Stere Metoda Elementelor Finite. Era de fapt Analiza Structurilor cu Metoda Elementului Finit, așa apărea în biblioteca de programe citată de domnul Vasiliev la Bibliografie, în cartea sa, Bazele Calculului Structurilor Aeronautice cu Pereți Subțiri, Editura Academiei, 1988.
Ion Adam