Proces foarte complex ce presupune nenumărate interacțiuni și intervenții exterioare, proiectarea se desfășoară iterativ, pornind de la desene preliminare simple, ajungând gradual la desenele de uzină.
De la început trebuie subliniat că un rol important l-au avut activitățile de planificare în care s-au folosit metode moderne asistate de calculator, anume metodele Perth, aplicate de Centrul de Calcul al institutului condus de Nicolaie Crețu, discipol al academicianului Grigore Moisil.
Orice activitate presupune o anumită durată (timp și ore de proiectare), conexiuni sau dependențe de alte activități. Aceste date erau colectate de centrul de calcul. Ținta programării era ca de la o anumită dată de start, la o anume dată desenele de execuție să ajungă la uzină.
Rezultatele programării cu PERT erau o înserare in timp a activităților paralele astfel încât activitățile cele mai dependente, care erau înșirate pe drumul critic (cum mai denumesc unii metoda PERT –Program evaluation and review technique) să aibă toate condițiile să se desfășoare, iar termenul de finalizare generală să fie realizat.
Din analiza inițială a rezultatelor se putea vedea dacă anumite activități aveau durata prea mică, se putea decide redistribuția resursei umane către activități cu durată estimată prea mare, se rula din nou Perth, până se obținea o țintă de timp convenabilă.
Drumul Critic se actualiza și in timpul derulării, pentru că șefii raportau în procente stadiul de realizare la fiecare lucrare, fie că era de la proiectare, aerodinamică sau rezistență, luându-se măsuri pe linie de resurse umane.
Mulți spun, chiar dacă unii în sens negativ, că programul IAR-93, s-a realizat pe repede înainte. În sens pozitiv, se poate afirma că metodele moderne de programare liniară, aduse in țară cu calculatorul IBM, prin programul ONU pentru dezvoltare (PNUD), și-au adus o contribuție importantă. Totuși, fără munca plină de abnegație și pasiune a celor care au și realizat lucrările, totul ar fi rămas pe hârtie.
Desenele se executau inițial in creion de către inginerii și tehnicienii proiectanți, apoi pe calc, cu timpul a apărut și calcul plastic și planșete cu rigle culisante, care nu mai dădeau erori ca cele cu mecanisme Isis decalibrate. Detalii cu multe variante constructive apăreau uneori pe desene pentru discuții, în final erau șterse cu guma, rămânând cea aleasă. După aceea desenatoarele suprapuneau un calc plastic și trăgeau în tuș, notele le scriau cu șabloane. Desenul original în creion era în continuare păstrat. Linii din el se puteau folosi pentru alte desene.
Desenele aveau formate standard, cu cartuș de semnături. Persoane distincte semnau pentru proiectat, verificat, control STAS, rezistență, materiale, fiind aprobate de inginer șef Teodor Zanfirescu.
Termenul de predare la uzină era respectat cu sfințenie. Se adunau foarte multe desene care trebuiau date la Heliograf pentru copiere. Tot institutul mirosea a amoniac. Nu se mai știa de ore de program, de zile de duminică. Nu se mai știa care e inginer și care e desenator, toată lumea avea degetele negre de tuș.
Zâmbiți vă rog:
Semnătura de rezistență era mai greu de obținut, atunci când stagiarii încă nu aveau dreptul, semna numai d-nul Vasiliev. Șefii cunoșteau cât e de curtenitor cu doamnele și trimiteau cu sulul imens de desene câte o doamnă mai vaporoasă.
D-nul Vasiliev tocmai își etala pe masă faimoasa sa riglă de calcul cu care făcea calcule mai precise, având lungime dublă față de dotarea celorlalți. Se ridica politicos, elibera biroul de cărți, hârțoage și alte documente, astfel ca doamna respectivă să desfășoare cu grație, desenele. Ridica privirea către noi, ăia micii, și ne întreba dacă desenele sunt in regulă. Era momentul când doamna vaporoasă ne arunca o privire plină de speranță. O răsplăteam bineînțeles răspunzând afirmativ d-lui Vasiliev, că doar totul era discutat de noi cu omologii cei mici de la proiectare.
Iar domnul Vasiliev făcea fericită încă o doamnă, semnând teancul de desene, în colțurile dezvelite pe rând de îndemânatele ei degete.
Ei, nu chiar așa!
Copiile ozalid erau împăturite după un anume ritual, cartușul să rămână deasupra, introduse cu un opis în niște mape extrem de înalte, înregistrate secret de serviciu la d-nul Cîrțu și trimise cu poșta militară la uzină.
Uzinele colaboratoare pregăteau documentația tehnologică. În general, erorile nu ieșeau la iveală înainte de linia de asamblare. Atunci chemau proiectanții să rezolve împreună problema. Modificarea se făcea pe loc, iar proiectantul venea înapoi cu o schiță, să poată modifica și originalul desenului.
Alte vizite la uzină erau efectuate de conducere împreună cu persoane de vârf ale armatei pentru a vedea stadiul lucrărilor. Ele erau urmate de ședințe de informare în cadrul institutului.
Ion Adam