Industria aeronautică iugoslavă își are originile în perioada interbelică, iar după sfârșitul războiului, mai ales în situația politică complicată a războiului rece, a avut o puternică dezvoltare.
Primele avioane cu reacție Ikarus M 451M, M 452, au fost realizate la nivel experimental în 1952, la fabrica Ikarus, fiind echipate cu motoare turboreactoare Turbomeca Palas.
De menționat că Forțele Aeriene Iugoslave aveau în dotare 125 avioane de antrenament Lockheed T 33, iar ca avioane de vânătoare peste 400 Republic F-84G Thunderjet și North American Sabre F 86D,E. Începând cu 1965, Yugoslavia nu a mai achizitionat avioane și echipament militar american și trebuia să găsească soluții alternative.
Dotarea Forțelor aeriene iugoslave – 1963
Institutul Tehnic Aeronautic a fost înființat în 1946 și este recunoscut după numele său abreviat VTI (Vazduhplovnotekhnichki institut). În 1956, pentru a face un pas semnificativ în dezvoltarea propriilor aeronave, toate grupurile de proiectare din industria aviatică au fost integrate în Institut.
În anul 1957 a început proiectul unui avion cu reacție iugoslav, avionul đe școală antrenament Galeb (Pescăruș).
Proiectul a fost realizat de VTI conform fazelor standard, analiza preliminară, proiect preliminar, proiect detaliat, dezvoltare și testare în zbor prototip, documentație producție serie. Studiile aerodinamice s-au efectuat în tunelele aerodinamice ale institutului. S-a construit din lemn un mockup scara 1:1. Rolls Royce și alte firme britanice au contribuit la realizarea proiectului. A fost folosit regulamentul de proiectare britanic AP 970.
Avionul a fost echipat cu motorul Rolls-Royce Viper 11 MK 22-6 de 1100 kgf, scaune de catapultare Folland 1B, vizor Ferranti Isis D-126R.
Prototipul a zburat pe 3 iulie 1961, iar încercările au fost efectuate la Centrul de încercări în zbor Batajnica. Avionul a fost prezentat prima data la Farnborough Air Show 1962.
Au fost produse de către fabrica Soko Mostar în perioada 1965-1985, un total de 248 avioane, din care 120 au fost exportate.
Galeb G 2 Le Bourget 1963
Pe baza avionului G-2 s-a dezvoltat Jastreb (Uliu) J-21, varianta monoloc de atac la sol, echipat cu un motor Viper Mk 531 cu tracțiune de 1300 kgf. Au fost fabricate în perioada 1968-1977, 224 aparate, din care 47 exportate.
Macheta ORAO în tunelul aerodinamic al VTI
În perioada 1974 -1992 au fost fabricate 115 Orao J 22
Orao a fost prezentat le Le Bourget 1985
Între 1984-1991 au fost produse 85 Soko 4 Supergaleb, echipate cu Viper 632-41, din care 3 exportate
Fabrica SOKO (Șoim) Mostar a produs și componente pentru avioane civile precum și elicoptere Gazelle sub licență
Alte fabrici din industria aeronautică au fost:
UTVA Pancevo – a produs fuzelajul posterior IAR93/ORAO
(UTVA – Călifar alb – o specie de rață)
ORAO Sarajevo – motoare Viper
(Orao -vultur)
DMB – componente Viper, Palas
(DMB – MB Dvadeset prvi maj – 21 mai – ziua aviației)
PPT – hidraulică (Prva Petoletka – Primul Cincinal)
PPT Namenska – tren aterizare
ISKRA – echipament electric și electronic
(Iskra- scânteie)
Avioane cu reacție produse în Iugoslavia 1961-1992
În momentul începerii programului Yurom (1969), industria aeronautică iugoslavă avea deja experiență în proiectare, testare, dezvoltare, producție, vânzare avioane cu reacție. Deasemenea, Forțele Aeriene Iugoslave avuseseră în exploatare avioane americane T 33, F 84 și F 86, reparațiile fiind efectuate de fabricile iugoslave.
Exista deja o colaborare de succes cu firme britanice, se folosea regulamentul AP 970 englez pentru proiectare avioane militare, motoarele Viper seriile 11 MK 22-6 și 531 erau deja în exploatare, fiind produse componente și fiind asamblate în fabrica DMB, care executa și reparațiile. Erau folosite aparate de ochire și scaune de catapultare britanice. Institutul de proiectare VTI avea specialiști care aveau deja experiență în proiectare, existând și o bază de cercetare care avea inclusiv tunele aerodinamice. Centrul de încercări în zbor Batajnica reușise omlogarea avioanelor Galeb și Jastreb.
Fabrica Soko producea și componente pentru avioane civile fabricate de Boeing, ulterior McDonell Douglas, Dornier, Aerospatiale, Alenia.
Pe langă fabricile de avioane, existau fabrici pentru componente hidraulice, tren aterizare, aparatură electrică și de bord.
Pentru România, a cărei industrie de aviație în 1969 se limita la fabrici de reparație, iar institutul de proiectare IMFCA era doar la începuturi, colaborarea cu industria iugoslavă s-a dovedit a fi benefică, mai ales în condițiile în care nu s-a reusit cumpărarea unor licențe de fabricație avioane de luptă din URSS sau Franța.
Grigore Leoveanu
Bibliografie
Republic F-84 Thunderjet – Wikipedia
North American F-86 Sabre – Wikipedia
https://en.wikipedia.org/wiki/Utva_Aviation_Industry
https://orao.aero/en/o-nama#istorija
https://en.wikipedia.org/wiki/PPT-Petoletka
https://en.wikipedia.org/wiki/PPT_Namenska
https://en.wikipedia.org/wiki/Iskra_(company)
https://sr.wikipedia.org/wiki/21._maj_(kompanija)
https://en.wikipedia.org/wiki/Ikarbus
https://www.cia.gov/readingroom/docs/CIA-RDP79T00429A001100010022-0.pdf
AVIONI DOMACE KONSTRUKCIJE POSLE WW2
Foarte interesant!
Mulțumim!