Istoria motorului Rolls-Royce Viper 633
Motorul Rolls-Royce Viper 633 reprezintă una dintre cele mai interesante adaptări ale turboreactorului britanic Viper, realizată special pentru proiectul comun româno-iugoslav IAR-93 / J-22 Orao. Spre deosebire de versiunile anterioare, 633 a fost echipat cu postcombustie, ceea ce a necesitat o dezvoltare complexă și de lungă durată, implicând numeroși parteneri industriali.
Decizia de a dezvolta varianta cu postcombustie
Încă din 1972, când România și Iugoslavia au început proiectul comun pentru un avion de atac și recunoaștere (IAR-93/J-22 Orao), a devenit evident că un simplu motor Viper fără postcombustie (seria 632) nu putea satisface cerințele tactice.
Motivele principale pentru alegerea unei variante cu postcombustie:
Performanța în urcare și decolare: armatele doreau ca avionul să opereze de pe piste scurte și să atingă rapid altitudinea de lucru.
Viteză sporită: se dorea ca avionul să depășească Mach 1 în picaj, lucru imposibil fără postcombustie.
Lipsa alternativelor: accesul la motoare turbofan mai moderne (precum Adour sau Spey) era blocat politic și economic în perioada Războiului Rece.
Interesul Rolls-Royce: compania britanică vedea în proiect ocazia de a extinde familia Viper și de a crea o variantă cu postcombustie pentru export.
1972–1973: decizia este formalizată, iar Rolls-Royce și Lucas Aerospace intră în proiect pentru dezvoltarea camerei de postcombustie și a duzei variabile.
1975: primele teste de banc confirmă fezabilitatea, dar apar întârzieri majore din cauza complexității noului sistem de postcombustie.
Rolul actorilor principali
Rolls-Royce – a furnizat motorul de bază și know-how-ul pentru integrarea postcombustiei.
Lucas Aerospace – responsabilă de sistemul de control al duzei variabile („Micro-Jet”), esențial pentru funcționarea stabilă a postcombustiei.
Turbomecanica (România) – a preluat rolul de producător sub licență și partener de dezvoltare, implicată direct în testele de integrare și adaptările necesare.
SOKO și VTI (Iugoslavia) – au participat la integrarea pe J-22 Orao și la testele de performanță, colaborând cu partea română pentru a standardiza soluțiile.
Turbomecanica a avut un rol esențial, nu doar în fabricarea sub licență, ci și în rezolvarea problemelor apărute în timpul testelor. Inginerii români au trebuit să adapteze documentația britanică la infrastructura existentă și să colaboreze strâns cu partea iugoslavă. În paralel, echipele de la SOKO au testat motorul pe Orao, contribuind la validarea soluțiilor. Această dublă implicare a fost una dintre cauzele întârzierii proiectului.
De ce a durat atât de mult dezvoltarea?
Proiectarea și validarea Viper 633 a fost un proces lung (1972–1983) din mai multe motive:
Complexitatea tehnică: integrarea postcombustiei pe un motor derivat dintr-o platformă mai veche (Viper) a ridicat dificultăți neașteptate, în special în zona duzei variabile.
Probleme la testele inițiale: între 1975–1979, instabilitățile de flux și dificultățile de control al postcombustiei au generat întârzieri repetate.
Coordonare internațională: România și Iugoslavia au trebuit să colaboreze nu doar între ele, ci și cu partenerii britanici (Rolls-Royce și Lucas), ceea ce a prelungit termenele.
Resurse limitate: lipsa de experiență locală în postcombustie și infrastructura modestă au încetinit validările.
Cronologia principală
1972 – România și Iugoslavia decid să dezvolte un avion comun; se stabilește că motorul va necesita postcombustie.
1973 – Acorduri de licență cu Rolls-Royce; Lucas Aerospace intră în proiect.
1975 – Primele teste de banc ale Viper 633 cu postcombustie în Marea Britanie.
1978–1979 – Teste extinse, dar cu probleme la controlul duzei Lucas „Micro-Jet”.
1980–1982 – Îmbunătățiri succesive, cu implicarea Turbomecanica și SOKO.
1983 – Certificarea oficială a versiunii Viper 633-47 pentru IAR-93B și J-22 Orao.
1984 – Primul zbor IAR-93B cu motor Viper 633.
1985 – Intrarea în producție limitată; motorul devine operațional pe avioane.
Concluzie
Motorul Viper 633 este un exemplu de colaborare internațională complexă, născută din nevoile strategice ale României și Iugoslaviei și din dorința Rolls-Royce de a extinde familia Viper. Rolul Turbomecanica și al industriei iugoslave a fost la fel de important ca al partenerilor britanici, transformând un proiect ambițios într-un motor operațional, chiar dacă dezvoltarea a durat peste un deceniu.
