Pare un titlu cu elemente asociate aparent fără nici o legătură ! Și totuși, paradoxal, …. cândva și undeva, au fost într-o relație ce „promitea”.
Am crescut și eu cu o poveste frumoasă care spunea, cum odată, în niște vremuri , peștele ar fi fost în România mâncarea săracului. Cred că o fi fost așa, doar erau poveștile părinților, dar în prezent nu e deloc adevărat. M-am uitat și eu pe Google și suntem pe ultimul loc în Europa ca și consum de peste și doar la jumătate față de anii ’80.
În studenție, pe drumul de la căminul din Regie și până în Polizu, mai făceam câte o oprire în Gara de Nord, unde pe lângă crenvurstii ce pluteau triști într-o oală cu apă tulbure și reiâncalzită, apăruseră chiftele și chiar sarmale din peste oceanic. Când veneam cu trenul în București, vedeam imensă reclamă de pe stadionul Rapid cu sloganul arhicunoscut de românii acelor vremuri “Nici o masă fără pește “.
Nu pricepeam mare lucru de unde vin peștii, cine îi prinde și unde, dar la Avioane Craiova, ceva mai târziu i-am întâlnit din nou. Aproape în fiecare zi când mergeam la cantină împreună cu colegii pentru un “lunch” agreabil și ceva „socializare”, ne întâmpinau niște castroane de ciorbă din care se iveau ochii triști sau coadă unui stavrid cam amărât, îndurerat probabil de modul în care și unde sfârșise. Sincer ne cam tăia poftă de mâncare , dar asta era oricum singură oferta. Prin alimentare se găseau din abundență doar conserve de pește și vin spumos.
Un coleg cam hâtru glumea spunând adesea că, probabil, stavridul e cel mai prost (în sensul ușor de prins ) pește de pe glob.
Gata cu poveștile și introducerea cam lungă !
În ’91 când Avioane Craiova era într-o situație economică disperată în principal datorată stopării programului IAR 93, care ne adusese în situația de a avea cca 40 avioane pe stoc, finalizate 80%, inclusiv dotate cu motoare, scaune de catapultare și cu majoritatea echipamentelor mecanice montate, deși existase un acord interguvernamental cu Yugoslavia pentru fabricarea a câte 200 aparate petru fiecare țară, statul ne-a lăsat baltă (și fără pește) cu cele 40 avioane și încă vreo 30 de fuzelaje complete.
N-ar fi fost atât de dramatic, dacă nu ne-ar fi pus în cârcă și creditul de aproape 140 milioane dolari acordat de fapt în lei, pentru aceste stocuri contractate de statul nerecunoscător, în condițiile unei dobânzi de peste 100 %. Pare ireal chiar și acum . BNR stabilise cursul de schimb de 21 lei la dolar și creditul nostru de 2.8 miliarde lei se transformase în dolari în februarie 1990.
Creditul către BNR a fost transferat către nou infiițată BCR și care, ca orice bancher serios, ne-a cerut banii și dobânda aferentă, bani pe care de fapt nici nu îi dăduse, creditul fiind doar preluat de la BNR.
În aceste condiții total potrivnice, când practic Avioane Craiova își pierduse produsul pentru care fusese înființată, șansele de revenire economică erau minime. IAR ul 99 era sufocat de creditele neperformante ale IAR-ului 93, eforturile de marketing erau disperate și cu resurse foarte limitate.
Și atunci, în mod miraculos, stavridul din ciorbă zilnică a adus o speranță neașteptată tocmai din țara de unde am aflat că de fapt provenea : Mauritania.
Cu această ocazie am aflat mai multe despre flota de pescuit și Intreprindera de pescuit oceanic Tulcea (IPO).
Mauritania avea nevoie de o forță aeriană pentru supravegherea vaselor de pescuit din zona maritimă , respectiv șase IAR 93 dotate suplimentar cu un container de supravghere video și încă două IAR 99.
Mulți pescuiau fără licență și trebuia făcută ordine, chiar cu forța. Trebuiau oamenii să își păzească balta cumva.
În plus, deoarece practic nu aveau personal pregătit, era necesară formarea în România a piloților și tehnicienilor .
În final s-a negociat contractul care avea cu tot cu anexe câteva sute de pagini.
Contractul urmă a fi derulat prin ROMTEHNICA ( firma de comerț exterior a armatei), care se ocupă și de licențele de pescuit ale flotei din Tulcea. (!!!), deși IPO era arondată la Ministerul Agriculturii. (a nu se confunda cu flota comercială)
Mauritania urmă să plătească 40% din contractul în dolari ( valoare totală de 40 mil $ pentru cele 6 IAR 93), iar restul prin acordarea de licențe de pescuit pentru IPO, iar aceasta din urmă să plătească către Avioane Craiova suma în lei (lei tramvai cum se glumea atunci).
Pentru noi și doar cei 40% plătiți în dolari ar fi adus profit în condițiile stocurilor existente. Oricum IAR –urile 93 au ajuns la fier vechi.
Totul părea frumos și parcă apăruse un colac de salvare pentru cele două societăți românești, Avioane Craiova și IPO Tulcea.
IPO și Romtehnica aveau o lungă tradiție și un bun renume local în Mauritania. Există inclusiv o societate mixtă de real succes.
Ca fapt divers, în apropierea aeroportului din Nuoadhibou, în ocean încă se vedea epava avionului TAROM TU 154 căzut în 1981, cu o singură pierdere de viață (infarct) după o amerizare forțată datorată defecțiunilor echipamentelor de dirijare de la sol, în momentul când se schimbau echipajele de pe pescadoare.
Puțin mai departe, în Las Palmas (celebra stațiune turistică din Gran Canaria – Spania) , unde se aprovizionau și reparau navele noastre de pescuit, pe ușile magazinelor era peste tot inscripția “În acest magazin se vorbește românește “. Marinarii români cumpărau de 25 de ani acolo și vindeau cu un profit bun în țară aproape orice.
Și când totul era pregătit și părea roz, am plecat împreună cu directorii Romtehnica în Mauritania pentru a semna aparent doar formal, contractul final.
Când eram acolo și așteptăm pe cei de la IPO, care trebuiau să semneze și ei contractul în caliate de beneficiari ai licențelor de pescuit și care ulterior urmau să plătească cei 60% din valoare către Avioane, a venit o furtună groaznică din cer senin.
În țară , Evenimentul zilei , condus atunci de Cristoiu , titrase mare pe prima pagină : “FLOTA DE PESCUIT OCEANIC FACE COMERȚ ILEGAL DE ARMAMENT ÎN MAURITANIA “ Era timingul perfect și am primit personal de la mauritanezii stânjeniți de situație, în mod discret, o copie a ziarului venit prin curier diplomatic.
În final a apărut și conducerea IPO Tulcea, care a refuzat să semneze contractul din motive greu de înțeles atunci. Nici măcar nu ne-au spus de acasa că nu vor.
Ne-am întors în țară dezamăgiți și derutați și ne-a rămas doar să citim în Evenimentul Zilei epopeea navelor de pescuit oceanic care s-au întors în țară evitând “cu mult curaj “ sechestrarea din lipsa licențelor de pescuit. Bravo „Maestre” Cristoiu !!
În final, aceasta flotă a dispărut cu totul.
Mauritania a mai încercat să trimită studenți la Bobocu și elevi la școală de maiștri militari Mediaș, urmând să cumpere avioanele cu 100% plata în dolari, dar echipa de negociere a armatei, nu a semnat contractul pentru niște mici diferende privind programul de antrenament al viitorilor piloți. No comment.
Cei din Mauritania ar fi preferat să colaboreze cu o țară mică ce nu aduce și politică odată cu contractele economice, mai ales că aveau mari resurse naturale de minereu fier (concesiunea franceză urmă să expire), necesar la Galați și chiar resurse de petrol și fosfați.
Asta a fost. Ce s-a întâmplat cu Avioane Craiova, IAR-urile și IPO Tulcea nu mai necesită comentarii.
Grigore Leoveanu
Bibliografie