Diferențe constructive preserie/serie
La avioanele de serie, diferenţe semnificative au fost în ceea ce priveşte fuzelajul posterior. În fuzelajul principal au fost integrate rezervoarele 3 stânga-dreapta, lipsind însă căptuşeala din lemn de balsa din carena rezervorului nr. 3. Rezervorul flexibil nr. 1 a fost eliminat, ca şi rezervorul nr. 7. Fuzelajul posterior la avioanele de serie cu P.C. avea o geometrie interioară puţin modificată faţă de avioanele de preserie şi serie MB întrucât era proiectat pentru motor cu P.C. Inimile cadrelor s-au micşorat pentru a asigura volumul necesar camerelor de forţaj. Cadrul 35, care separa zona rece de zona caldă a motorului avea decuparea interioară diferită de cea de la preserie.
Avioanele de preserie 2 aveau introduse, comparativ cu avioanele de preserie 1 cuţite aerodinamice pe lateralele botului avionului(modificare care a fost introdusă la cererea părţii iugoslave). Aceste cuţite aerodinamice au fost prevăzute şi la avioanele de serie MB, iar la avioanele de serie B(cu P.C.) au fost scoase. Singura excepţie a reprezentat-o avionul IAR-93 D.C. nr. 600, care avea prevăzute pe lateralele botului două aripioare canard, fixe, de mici dimensiuni, denumite avantplanuri. Adoptarea acestei soluţii constructive a avut la bază un studiu teoretic, în scopul îmbunătăţirii centrajului avionului şi eliminarea balastului montat în fuzelajul posterior.
În ceea ce priveşte derivele ventrale(direcţia falsă), acestea erau prevăzute la avioanele de preserie 1, pe avioanele de preserie 2(mai puţin pe avionul de D.C. nr. 180), soluţia fiind ulterior abandonată la celelalte variante deoarece nu şi-a dovedit utilitatea.1