Diferențe constructive preserie/serie
Comandă stabilizator
La avioanele de preserie 1 această comandă includea un hidroamplificator de tip BU-51 MSR. Începând cu avioanele de preserie 2 acestea erau echipate cu hidroamplificatoare de tip DOWTY-348-P. De asemenea, din punct de vedere constructiv, avioanele de preserie 1 şi 2 erau prevăzute cu nişte contragreutăţi antiflutter dispuse la bordul de atac al celor două semistabilizatoare, la extremitatea acestora. Această soluţie a fost adoptată ca urmare a evenimentului de zbor din data de 24 noiembrie 1977, în care a fost implicat avionul IAR-93 D.C. nr. 01 şi piloţii Gheorghe Stănică şi Petre Ailiesei. Cei doi piloţi au fost nevoiţi să se catapulteze ca urmare a apariţiei fenomenului de flutter care a produs ruperea semistabilizatorului stâng.
La avioanele de serie, semistabilizatorul era realizat în structură sandwich cu fagure metalic şi nu erau prevăzute cu contragreutăţi antiflutter, deoarece în decursul exploatării s-a constatat ineficienţa acestora.
Comanda eleroane
La avioanele de preserie 1 această comandă includea două hidroamplificatoare de tip BU-45A. Aceste hidroamplificatoare funcţionau sub presiune hidraulică furnizată de către sistemul comenzilor de zbor. La defectarea acestui sistem se făcea comutaţia în mod automat pe sistemul hidraulic principal, iar în situaţia în care şi acest sistem era defect, eleroanele puteau fi comandate normal, direct, de la manşă. În acest scop pe pultul lateral stânga 5T exista un întrerupător „Booster-Eleron”, care se cupla în zbor în situaţia scăderii presiunii în sistemul hidraulic principal şi în sistemul hidraulic al comenzilor de zbor, prin aprinderea semnalizărilor”Lipsă presiune SHP” şi „Lipsă presiune SCZ”.
Începând cu avioanele de preserie 2 această comandă includea câte două amplificatoare de tip DOWTY-P-349. Aceste hidroamplificatoare funcţionau cu presiune hidraulică furnizată de ambele sisteme hidraulice, atât sistemul comenzilor de zbor, cât şi sistemul hidraulic principal, neputând funcţiona fără presiune. De asemenea, aceste hidroamplificatoare erau racordate la S.A.S.(sistemul de autostabilizare), sistem care la avioanele de preseria 1 nu exista.
În ceea ce priveşte verificarea funcţionării comenzii transversale la sol, la avioanele de preserie 1 se putea efectua verificarea hidroamplificatorului BU-45 A prin cuplarea contactului „Booster-eleron” dispus pe tabloul 5T, prin cuplarea căruia se anula presiunea de alimentare a hidroamplificatoarelor. În acest caz, deplasarea manşei lateral era mai greoaie; deplasând manşa într-o poziţie laterală extremă(în stânga sau în dreapta), aceasta nu trebuia să revină în poziţia neutru când era lăsată liberă, trebuind să rămână în poziţia respectivă. Decuplând contactul „booster-eleron” manşa trebuia să revină singură în poziţia neutru.
Începând cu avioanele de preserie 2 acest comutator lipsea deoarece hidroamplificatoarele DOWTY neputând funcţiona în regim de tijă rigidă(adică prin comandă manuală, dată direct de către pilot, fără presiune hidraulică), nu mai necesita existenţa acestui contact.
Comanda direcţiei
La avioanele de preserie 1 direcţia avea o mică suprafaţă de comandă trimer acţionată de un electromecanism, care era necesar întrucât lanţul de comenzi al direcţiei nu era asistat hidraulic. Începând cu avioanele de preserie 2 acest trimer lipseşte întrucât direcţia era acţionată hidraulic şi momentul de şarnieră era preluat, în întregime de către hidroamplificatorul tip DOWTY-P-349.1