În luna aprilie a anului 1974, prin HCM ( Hotărâre a Consiliului de Miniștri – echivalent actualului guvern), lua ființă Centrul de Încercări în Zbor cu sediul la Craiova, pe platforma industrială a Uzinei de Avioane, ce a avut drept primi angajați 9 ingineri absolvenți ai Facultății de Construcții Aerospatiele cu specialitățile structură, sisteme de propulsie și aparatură de bord și o subingineră chimistă, repartizați de Institutul Politehnic București în vara lui 1974.
Sediul cât și structura de conducere a centrului neexistând la acea dată, absolvenții au fost găzduiți de către Uzina de avioane din Craiova, efectuând numeroase delegații la Uzina de avioane Bacău unde se construia prototipul avionului IAR-93 S.C. nr.001, care după numeroase rulaje efectuate la sol, în ziua de 31 octombrie 1974 a efectuat primul zbor constând într-un tur de pistă.
La sfârșitul lunii martie a anului 1975, este numit directorul Centrului de Încercări în Zbor și practic instituția începe să funcționeze, intregindu-se ulterior cu personal pe toate palierele și de toate specialitățile necesare pentru a fi în activitate.
Sarcina primordială a centrului era aceea de a încerca la sol și în zbor aeronavele fabricate de către industria de profil în Republica Socialistă România – pe atunci- aeronave care se înscriau într-o paleta largă și diversificată, pornind de la aeronave ușoare de categoria 4, elicoptere, avioane agricole și pînă la Rombac.
Această activitate de încercare (un termen ce este mult mai aproape și descrie mult mai exact profilul activității decât cel de testare-evaluare, îmbrățișat cu prea multă emfază în prezent) era pentru țară noastră un pionerat absolut, ce a fost depășit în timp cu sprijinul multiplu al specialiștilor din multe instituții dar și cu numeroase incidente și din păcate și accidente ce și-au lăsat amară și dureroasă amprenta asupra activității ulterioare și asupra celor ce o desfășurau.
Orientarea în cea ce privește structura, dotarea și organizarea acestei instituții cu profil unic în această parte de Europa, a fost direcționată către CEV-ul francez (Centre d’essai en vol), influențată probabil și de relațiile politice existente la acea oră, iar specialiștii centrului au beneficiat de consilierea și specializarea pe domenii de activitate de către specialiștii francezi, prin întîlniri atît în țară cât și în Franța.
Desigur, dimensiunea CEV-ului francez era mult mai mare și în mod implicit ceea ce la ei erau departamente la noi au fost asimilate prin colective, iar transferul de experiență a fost limitat la descifrarea funcționarii aparaturii și echipamentelor ce au fost livrate prin intermediul lor.
Astfel s-a ajuns în situația foarte dificilă de a avea aparatură modernă la aceea dată, dar utilizarea ei în scopul încercărilor la sol și în zbor să nu aibă rezultate din lipsa procedurilor și a modului de interpretare.
Desigur a fost primit ajutor din partea IMFCA (peoiectantul avionului IAR-93), care a elaborat o colecție de specificații de încercare la sol și în zbor a avionului IAR-93 (S.I.-uri) rezultate ca urmare a inserărilor cerințelor stipulate în regulamentul de proiectare AP-970. Dar, pentru a răspunde cerințelor din S.I.-uri, trebuiau elaborate proceduri specifice fiecărei încercări, proceduri ce necesitau și vizau pe lângă cunoștiințele de specialitate, o experiență bogată care să poată permite obținerea unor rezultate și care ulterior să fie interpretate pentru determinarea obiectivelor propuse.
A fost și este o sarcină și un efort permanent ce a fost îmbunătățit an de an, încercare cu încercare, tip de aeronavă cu tip de aeronavă, specialist cu specialist, fie că a fost vorba de personal tehnico-ingineresc sau personal navigant.
După cum lesne se poate observa, am evitat nominalizarea celor ce și-au adus contribuția mai mult sau puțîn substanțială la definirea și personalizarea Centrului de Încercări în zbor, din considerente de respect, considerație și mai ales pioșenie, deoarece marea majoritate a lor nu mai sunt printre noi, întregind echipa de încercare acolo sus, în ceruri.
ing. Constantin Stancu