:”Am dorit dintotdeauna, după 1974 să zbor avionul românesc IAR-93. A fost un avion relativ uşor de pilotat pentru piloţii care erau formaţi pe alte tipuri de avioane de luptă…Fiind un avion greu şi nou a întâmpinat reacţia nu neapărat de respingere ci de rezervă, de neîncredere din partea piloţilor ce-l zburau cât şi a personalului tehnic obişnuit cu mult mai puţine probleme de exploatare ce le aveau la avioanele vechi, de producţie rusească. Am executat evoluţii acrobatice cu toate avioanele IAR-93 construite la Craiova, inclusiv cu „Bătrâna Doamnă” 002, aflată acum la Muzeul Aviaţiei, avion cu motoare fără postcombustie şi cu 1000 kg mai greu decât avioanele de serie, în condiţii de deplină securitate şi pot spune, fără reţineri, că toate avioanele IAR-93 erau sigure în funcţionare, defecţiunile apărute n-au periclitat securitatea zborului. A fost un avion foarte meneabil pentru greutatea şi complexitatea lui. Ajunsesem să execut evoluţii acrobatice la înălţimi foarte joase şi am instruit şi piloţii regimentului de la Craiova, apoi pe cei de la Ianca, în exerciţii de întrebuinţare în luptă la joasă înălţime. Lipsuri sigur că avea, însă erau remediabile, iar cei de la fabrică se zbăteau să facă lucruri bune cu acest avion. Avea un ecart de viteză mai mult decât corespunzător, raza tactică de acţiune foarte mare, uşor de manevrat în zborul la joasă înălţime şi în condiţii meteorologice dificile, se asimilaseră în producţia internă aproape toate componentele sale(motoare, scaun de catapultare, aparatură de bord abia omologată).Ar fi fost, într-un cuvânt, măciuca noastră a românilor, ce am folosit-o de-a lungul istoriei pentru a ne apăra de năvălitori”.1