IAR 99 SM: Anatomia unui Efect de Domino și înțelepciunea Rabinului
Programul de modernizare a celor 10 aeronave IAR 99 SM (Standard Modernizat), un contract de 124 milioane de euro, reprezintă o lecție dură de management al riscului în istoria modernă a României. Este povestea unui proiect care a căzut victimă unui „Efect de Domino” global, unde o piesă de domino căzută în Taiwan, a dărâmat planurile de apărare de la București.
Apariția „Lebedei Negre” (The Black Swan)
În centrul acestui blocaj se află conceptul de „Lebădă Neagră”. Teoria descrie evenimente care au trei caracteristici esențiale:
1. Imprevizibilitatea: Sunt evenimente extreme, care se află în afara așteptărilor obișnuite, deoarece nimic din trecut nu le-a indicat posibilitatea.
2. Impactul major: Au consecințe profunde și la scară largă asupra sistemelor economice sau politice.
3. Raționalizarea retrospectivă: După ce au avut loc, oamenii tind să inventeze explicații care să le facă să pară predictibile.
Pentru programul IAR 99 SM, pandemia de COVID-19 și prăbușirea ulterioară a lanțurilor globale de aprovizionare au reprezentat „Lebăda Neagră”. Nimeni nu a putut anticipa la semnarea contractului că o criză sanitară va opri fabricile de microcipuri din Taiwan, generând un haos logistic imprevizibil.
Pentru a înțelege situația, trebuie să apelăm la înțelepciunea unui vechi banc:
Se duc doi oameni la rabin să-și rezolve o dispute
Primul spune: „Fabrica e nevinovată, criza cipurilor e forță majoră!”
Rabinul zice: „Ai dreptate!”.
Al doilea spune: „Armata e păgubită, avioanele întârzie, vrem penalități!”
Rabinul zice: „Și tu ai dreptate!”.
Un ucenic intervine: „Rabbi, nu pot avea amândoi dreptate!”
.Rabinul răspunde: „Știi ceva? Și tu ai dreptate!”
1. Eroarea de viziune: Contract Comercial vs. Integrare Sistemică
Cea mai mare greșeală a fost tratarea acestui proiect de beneficiar și client ca pe un simplu contract comercial. Într-o achiziție comercială, clientul cumpără un produs finit. Într-un program militar de modernizare, statul cumpără capacitate tehnologică, iar acest lucru implică riscuri de dezvoltare care nu pot fi gestionate prin simple clauze de penalizare.
• Complexitatea integrării: IAR 99 SM nu a însemnat doar instalarea unor ecrane. A însemnat scrierea a milioane de linii de cod pentru a face piese americane (Honeywell), israeliene (Elbit) și românești să „vorbească” între ele.
• Lipsa flexibilității: Tratarea proiectului prin prisma legii achizițiilor publice comerciale a blocat orice încercare de adaptare la criză. Orice modificare de grafic sau de soluție tehnică a fost privită cu suspiciune de corupție sau incompetență, în loc să fie tratată ca o adaptare necesară la un mediu ostil.
2. Prima piesă domino: COVID-19 și „Gâtuirea” din Taiwan
Efectul de domino nu a început la Craiova, ci în laboratoarele TSMC din Taiwan.
• Piesa 1 (Pandemia): COVID-19 a închis fabricile din Asia. Când producția s-a reluat, cererea mondială de electronice a explodat.
• Piesa 2 (Criza de cipuri): Timpul de așteptare (Lead Time) pentru cipurile de grad militar a sărit de la 12 săptămâni la peste 70 de săptămâni. Producătorii de talie mică au fost scoși de pe „banda rapidă”
• Piesa 3 (Blocajul Honeywell): Fără cipuri, gigantul american Honeywell nu a putut livra la timp radioaltimetrele26. Mai mult, războiul din Ucraina a forțat Honeywell să prioritizeze frontul, lăsând IAR-ul românesc fără „simțuri” electronice.
• Piesa 4 ((război Gaza)Când piesele de la Honeywell au ajuns în sfârșit la Craiova, a izbucnit războiul din Gaza, iar prioritățile Elbit s-au schimbat radical peste noapte.
Mobilizarea „Creierelor”: Multi ingineri de software de elită de la Elbit, care dețineau „cheile” pentru instalarea și calibrarea Soft-ului Gold ( Golden Release:- reprezintă versiunea finală, completă și testată a unui program informatic, care este gata să fie livrată beneficiarului și instalată pe echipamentele de serie) IAR 99 SM, au fost mobilizați ca rezerviști în armata israeliană (IDF).
Urgența de Stat: Sub legea marțială, Elbit a trebuit să își direcționeze toate resursele tehnice către nevoile imediate ale frontului propriu: senzori pentru dronele care survolează Gaza și mentenanța sistemelor de țintire pentru aviația proprie. Programul românesc a devenit secundar.
3. Efectul de Domino în hală: De la soft la penalități
Când piesele de la furnizori nu au mai ajuns, dominoul a lovit direct în procesul de producție:
• Blocajul Software: Partenerul Elbit Systems nu a putut finaliza softul „Gold” (creierul avionului), deoarece acesta trebuia calibrat pe senzorii fizici Honeywell. Fără senzori, softul nu putea fi testat; fără soft, avionul nu putea zbura.
• Gâtuirea Fabricii: Avioanele asamblate structural au ocupat fizic liniile de montaj. Nu puteau fi scoase pentru că erau incomplete, dar nici nu puteau fi finalizate.
• Avalanșa Penalităților: Întârzierile declanșează penalități de milioane de euro. Armata este obligată legal să ceară acești bani, slăbind financiar tocmai fabrica de la Craiova care trebuia să finalizeze proiectul.
4. Tehnologia „salvatoare”: EVA și Datalink
În ciuda acestui haos, IAR 99 SM rămâne un salt tehnologic uriaș:
• Sistemul EVA (Embedded Virtual Avionics): Este un simulator de luptă integrat38. Pilotul vede pe ecrane și pe casca inteligentă ținte virtuale și rachete imaginate de computer. Se poate antrena în lupte aeriene complexe fără a consuma rachete reale.
• Datalink: Este sistemul care permite avionului să fie „conectat la rețea. Pilotul primește în timp real date de la radare terestre sau alte avioane (F-16)
5. Soluția de rezolvare ratată: „Block Upgrades”
Într-un contract tratat strategic, nu comercial, s-ar fi acceptat livrarea în etape:
1. Block 1: Livrarea avioanelor doar pentru zbor și navigație (antrenament de bază)45.
2. Block 2: Update-ul sistemelor de luptă EVA când soseau cipurile
De ce nu s-a vrut? MApN s-a temut de Curtea de Conturi pentru recepția unui produs „incomplet”, iar mass-media, fără a înțelege subiectul, ar fi titrat ironic: „Armata primește avioane pe jumătate gata!”. Toată lumea a avut dreptate, iar rezultatul a fost un blocaj de 2 ani.
6. Economia Instruirii: De ce merită așteptarea?
Aeronvă Cost / Oră de zbor
F-16 Fighting Falcon ~$18.000 50
IAR 99 SM ~$3.500 51
Făcând 70% din antrenament pe IAR 99 SM, România economisește peste 1,2 milioane USD per pilot.
7. Mass Media
În timp ce inginerii de la Craiova așteptau componentele din SUA, mass-media românească a declanșat un „efect de domino” al dezinformării și ironiei, unde „toată lumea avea dreptate” pe Facebook:
• Tabăra „Tablă Veche”: Critica modernizarea unui avion din anii ’80, ignorând faptul că valoarea stă în avionica de generația a 5-a, nu în structură.
• Tabăra „Dorel”: Acuza incompetența specialiștilor locali, fără să înțeleagă că blocajul era cauzat de microcipuri asiatice inexistente pe piață
• Tabăra „Conspirației”: Vedea o trădare națională acolo unde exista doar o criză logistică globală.
Efectul comentariilor: Presiunea mediatică a făcut ca decidenții să fie și mai rigizi, evitând soluții creative (precum Block Upgrades) de teama scandalului public.
Strategia inițială de negare a Elbit Systems
Firma israeliană Elbit Systems, responsabilă de avionică, a intrat într-o dispută juridică cu statul român. Când livrările au început să întârzie, Elbit a negat inițial că ar fi responsabilă pentru blocajul software-ului.
Argumentul Elbit: Ei au susținut că softul lor este gata „teoretic”, dar nu poate fi finalizat deoarece lipsește hardware-ul Honeywell. A fost o strategie juridică pentru a evita penalitățile oricum prea mici față de cele pentru Craiova.
Fără piesele fizice, Elbit nu a putut livra Soft-ul Gold – versiunea finală, certificată și fără erori, care permite avionului să devină o platformă de instruire reală.
Concluzia: Oricine are dreptate, avionul stă la sol
Dacă mergem la ucenicul rabinului, acesta ar întreba: „Cum se poate ca toți să aibă dreptate, dar fabrica din Craiova să stea blocată?”.
MApN are dreptate să ceară avioanele plătite.
Avioane Craiova are dreptate că nu poate fabrica cipuri sau softuri israeliene.
Elbit și Honeywell au dreptate că războaiele lor din Gaza și Ucraina sunt prioritare.
Lecția amară: Într-o lume în care componentele pentru un avion românesc sunt aceleași cu cele pentru rachetele din Ucraina sau dronele din Gaza, „dreptatea” fiecărui partener nu ridică avionul de la sol.
Programul IAR 99 SM care sperăm că se finalizează în 2026 vine cu o lecție dură: contractele de apărare nu sunt contracte comerciale de achiziție. Ele sunt parteneriate de dezvoltare tehnologică. Lecția acestui Efect de Domino este că „dreptatea” fiecăruia nu valorează nimic dacă nu ai o strategie agilă (Block Upgrades) și stocuri strategice
.Dincolo de penalități și ironii mediatice, IAR 99 SM rămâne pilonul care va susține trecerea României către era F-35.