Diferențe constructive preserie/serie
„Avioanele IAR-93 de preserie 1 erau echipate cu următorul echipament radioelectronic:
- a) echipament de radiolegătură:
– staţia de radiolegătură de tipul R-802-V;
– staţia de intercomunicaţie SPU-7(la avioanele de D.C.);
- b) echipament electronic de navigaţie:
– radiocompasul automat MARCONI ADF-370 B;
– platforma giroscopică SFIM-450;
– radioaltimetrul A.H.V.-6;
– receptor marker ISKRA-75(de producţie iugoslavă), RB-700(de producţie franceză) şi RR-113 A(de producţie românească);
- c) echipament electronic operaţional:
– înregistratorul de zbor SFIM A 213;
– staţia de recunoaştere SRO-2;
– aparatul de ochire.
Comparativ cu echipamentul radioelectronic dispus pe avioanele de preserie 1, avioanele de preserie 2 erau echipate identic, cu următoarele diferenţe:
– staţie de radiocomunicaţie TVU-741;
– staţie de intercomunicaţie ICB-1(la avioanele de D.C.)(existente şi la avioanele de serie D.C.);
iar în plus, aceste avioane, precum şi avioanele de serie erau echipate cu sistem de autostabilizare tip S.A.S. Marconi.
Avioanele de serie erau echipate cu staţie de radiolegătură de tip R-832 M, radiocompas de tip AD-380 R şi staţie de avertizare SPU-10(SIRENA), care avertiza sonor pilotul, în cazul intrării în zona de acţiune a unui avion inamic echipat cu radiolocator de bord. În afară de avertizarea propriu-zisă, acest echipament putea da indicaţii cu privire la direcţia din care se apropie avionul inamic şi regimul de funcţionare al radiolocatorului montat pe avionul inamic(căutare sau ochire) prin frecvenţa de clipire a beculeţelor(în cazul regimului ochire, aceste beculeţe clipeau cu frecvenţă mare).
La avioanele de preserie era montat giroorizontul tip Sfena, iar la avioanele de serie era montat giroorizontul TO-11-87, care avea acelaşi principiu de funcţionare ca şi celălalt giroorizont.”1